Dacă ai abilitate, motivație și atitudine pentru domeniul electoral, aplică la funcția vacantă de
Formator/formatoare (cu sarcini care reflectă activitățile de educație civică/ electorală).
Activitatea pentru această funcție este permanentă, în baza contractului individual de muncă pe perioadă nedeterminată.
Lista documentelor care trebuie prezentate personal, prin poștă, prin e-mail:
- curriculum vitae actualizat;
- scrisoare de intenție;
- copii ale diplomelor de studii;
- act care confirmă deținerea cetățeniei Republicii Moldova;
- documente ce atestă vechimea în muncă/ experiența profesională;
- acord de prelucrare a datelor cu caracter personal;
- declarația pe propria răspundere cu privire la faptul că, pe durata activității la locurile de muncă precedente, nu a încălcat prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 325/2013 privind evaluarea integrității instituționale, cu excepția cazurilor când persoana se încadrează în câmpul muncii pentru prima dată;
- alte documente relevante.
Informații generale privind funcția vacantă:
Scopul general al funcției:
Planificarea, coordonarea, organizarea, monitorizarea, evaluarea şi raportarea activităților de instruire, informare și certificare în domeniul electoral.
Sarcinile de bază:
- Asigurarea organizării și desfășurării procesului de informare/ instruire a subiecților electorali pentru formarea/dezvoltarea competențelor profesionale ale acestora, a procesului de certificare a formării/specializării în domeniul electoral în 8 circumscripții electorale.
- Elaborarea planului tematic și al raportului privind activitățile de educație civică/ electorală.
- Organizarea și desfășurarea activităților de educație civică/ electorală pentru diverse categorii de beneficiari în circumscripțiile electorale coordonate.
- Analiza, evaluarea și raportarea activităților de instruire/ educație, certificare a formării/specializării în domeniul electoral în circumscripțiile coordonate.
- Asigurarea organizării și desfășurării activităților instituționale de formare a culturii electorale.
Salarizare: conform Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar și a Codului electoral Nr. 325/2022. Codul funcției – E 4011
Program de muncă: 8 ore/zi, luni-vineri, cu deplasări în teritoriu.
Cerințe generale și specifice față de candidați/ candidate:
- deține cetățenia Republicii Moldova;
- posedă limba română;
- are capacitate deplină de exercițiu;
- nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
- este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției;
- are studii superioare de licență, ciclul I (nivelul 6 ISCED) (studii absolvite până în anul 2005)/ superioare de master, ciclul II (nivelul 7 ISCED) (studii absolvite după 2005) sau echivalente în domeniile științe ale educației, științe sociale și comportamentale, științe administrative;
- nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
- nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
- pe durata activității la locurile de muncă precedente nu a încălcat prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 325/2013 privind evaluarea integrității instituționale
Experiență profesională – 3 ani de experiență profesională în domeniul didactic și/sau electoral
Cunoștințe:
- cunoașterea cadrului normativ în domeniul de competență;
- cunoașterea particularităților educației generale a adulților și al formării profesionale a adulților (inițială și/sau continuă) în cadrul învățării pe tot parcursul vieții;
- cunoașterea aplicativă a metodologiilor de proiectare a programelor de instruire, tehnicilor și metodicilor pedagogice eficiente de instruire;
- realizarea activităților de transfer de cunoștințe, formare și consultanță în domeniul de activitate.
Abilități:
- analiză și sinteză a datelor, a fenomenelor și a proceselor;
- întocmire de note/ rapoarte;
- operare la calculator: Word, Excel, Power Point, Internet.
Termenul-limită și date de contact pentru informații suplimentare:
Data-limită pentru depunerea dosarului de participare:
26 august 2026, ora 17.00
Adresa poștală: mun. Chișinău, str. Vasile Alecsandri, 119
Date de contact: 022 260 914
e-mail: info@cicde.md
CICDE promovează diversitatea forței de muncă și principiile meritocrației în context organizațional. Persoanele interesate sunt încurajate să aplice la concursul de ocupare a funcției de formator/formatoare.
FII PARTE A ECHIPEI!
