Astăzi, 27 August 2024, Republica Moldova marchează 33 de ani de la proclamarea Independenței. Cu acest prilej, Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE) felicită și îndeamnă cetățenii și cetățenele țării noastre să apere și să promoveze cu demnitate valorile și interesele naționale.
CICDE are un rol esențial întru promovarea valorilor democrației participative în societate. Misiunea sa fiind de a instrui, educa și cerceta pentru a permite oamenilor să desfășoare și să participe la alegeri, consolidând în acest mod încrederea populației în procesele democratice.
Libertatea, democrația și independența sunt principii consacrate în Declarația de Independență, semnată și adoptată la 27 august 1991 de 278 de deputați în Parlament. România a fost primul stat care a recunoscut independența și suveranitatea Republicii Moldova.
LA MULȚI ANI PROSPERI, REPUBLICA MOLDOVA!
