Membrii și funcționarii Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova (CEC) și ai Centrului de instruire continuă în domeniul electoral (CICDE) au participat la atelierul privind aplicarea procedurilor administrative, gestionării litigiilor electorale și efectuării verificărilor financiare în perioada electorală și în afara acesteia.
În cadrul atelierului au fost examinate particularitățile aplicării Codului administrativ în activitatea organelor electorale, corelația dintre prevederile acestuia și cele ale Codului electoral, precum și etapele procedurii administrative, de la inițiere până la finalizare.
Partea practică a atelierului a inclus analiza unor spețe ipotetice, inclusiv privind sarcina probei în cadrul controlului finanțării campaniilor electorale. Prin acest exercițiu colegii au avut ocazia de a aprofunda aspecte referitoare la stabilirea circumstanțelor de fapt, administrarea și evaluarea probelor, precum și motivarea actelor administrative.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, în cadrul proiectului „Îmbunătățirea practicilor electorale în Republica Moldova” (IEPRM)




