Centrul de Instruire Continuă
în Domeniul Electoral

Știri

Concursul de proiecte didactice cu tematică electorală pentru preșcolari – 8 proiecte vor fi incluse în ediția a II-a a Kit-ului CICDE

Pe 8 iulie 2025, la Chișinău, s-a desfășurat evenimentul de totalizare al Concursului de proiecte didactice cu tematică electorală în instituțiile de învățământ preșcolar, organizat de Instituția Publică „Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral” (CICDE).

În deschiderea evenimentului, directoarea CICDE, dr. Doina Bordeianu, a subliniat importanța alfabetizării electorale timpurii, menționând că „tocmai în primii ani de viață se setează valorile fundamentale ale caracterului uman, iar educația electorală contribuie la dezvoltarea spiritului decizional și a gândirii critice încă de la vârste fragede”.

Totodată, aceasta a evidențiat rolul esențial al cadrelor didactice în formarea viitorilor cetățeni activi și responsabili și a reamintit că, începând cu anul 2022, CICDE a elaborat o Metodologie de educație electorală timpurie, oferind tuturor educatorilor și educatoarelor Kituri de educație electorală, ce includ materiale didactice utile în activitățile zilnice.

Rezultatele concursului:

  • Au participat 22 de cadre didactice din 14 unități administrativ-teritoriale de nivelul II.
  • Dintre acestea, 12 sunt din instituții din mediul rural, iar 10 din mediul urban.
  • Au fost selectate 8 proiecte didactice câștigătoare, care vor fi publicate în ediția a II-a a Kit-ului de educație electorală.

Marele premiu a fost obținut de dna Aliona Covalschii din or. Cantemir.

Celelalte proiecte selectate aparțin următoarelor cadre didactice:

  • Argint Maria, s. Colonița, mun. Chișinău
  • Berghii Oxana, or. Rezina
  • Borș Aliona, mun. Chișinău
  • Cabac Silvia, s. Hănăseni, r. Cantemir
  • Dadu Adriana, s. Recești, r. Șoldănești
  • Franț Ana, mun. Chișinău
  • Guma Doina, or. Rezina

Evenimentul a inclus prezentarea proiectelor, sesiuni de schimb de idei și bune practici, precum și festivitatea de premiere.

Prima ediție a Kit-ului de educație electorală și alte resurse tematice pot fi consultate aici: https://cicde.md/2024/12/kit-de-educatie-electorala/

Concursul a fost desfășurat de Instituția Publică „Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral” cu sprijinul PNUD Moldova și al Norvegiei, Canadei, Suediei și Danemarcei.

Calendar activități

decembrie 2025

LU
MA
MI
JO
VI
DU
1
2
3
4
5
6
7
Evenimente pentru 1 decembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 2 decembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 3 decembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 4 decembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 5 decembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 6 decembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 7 decembrie
Nu sunt evenimente
8
9
10
11
12
13
14
Evenimente pentru 8 decembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 9 decembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 10 decembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 11 decembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 12 decembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 13 decembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 14 decembrie
Nu sunt evenimente
15
16
17
18
19
20
21
Evenimente pentru 15 decembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 16 decembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 17 decembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 18 decembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 19 decembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 20 decembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 21 decembrie
Nu sunt evenimente
22
23
24
25
26
27
28
Evenimente pentru 22 decembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 23 decembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 24 decembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 25 decembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 26 decembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 27 decembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 28 decembrie
Nu sunt evenimente
29
30
31
1
2
3
4
Evenimente pentru 29 decembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 30 decembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 31 decembrie
Nu sunt evenimente

Ultimele știri