Centrul de Instruire Continuă
în Domeniul Electoral

Știri

Tabăra aleșilor școlari s-a încheiat, iar democrația a fost cea mai importantă lecție

Cei 27 de elevi din clasele a IX-a–a XI-a, proveniți din toate regiunile Republicii Moldova, au încheiat astăzi, Tabăra aleșilor școlari, organizată de Centrul de instruire continuă în domeniul electoral (CICDE), care a avut loc în perioada 13–17 iulie 2026. Timp de cinci zile, participanții au învățat despre democrație, procese electorale, rolul consiliilor elevilor și leadership, dezvoltându-și totodată competențele de comunicare, lucru în echipă și implicare civică.

Programul a inclus și o sesiune dedicată accesibilității persoanelor cu nevoi speciale în procesele electorale. Elevii au discutat despre respectarea drepturilor fundamentale și importanța participării egale, nedescriminatorii și a eliminării barierelor care pot limita exercitarea dreptului la vot. Sesiunea a fost moderată de Victor Koroli, președintele Asociației InfoNET, căruia CICDE îi adresează sincere mulțumiri pentru deschiderea, expertiza și colaborarea fructuoasă de care ne bucurăm de mulți ani.

Experiența trăită în tabără este reflectată și în impresiile participanților. Nichita, elev al Liceului Teoretic din orașul Lipcani, spune că a fost impresionat în special de activitatea dedicată construirii unui discurs: „Această activitate m-a învățat pe viitor cum să folosesc discursul pentru propriile necesități care ar putea ajuta comunitatea.”

Pentru Alexandra, elevă a IPLT „Spiru Haret” din Chișinău, cele cinci zile au însemnat mai mult decât acumularea unor cunoștințe despre alegeri: „Am ieșit din zona de confort, am aflat lucruri necesare în viața unui elev implicat și a unui viitor cetățean informat și am cunoscut tineri ambițioși și inteligenți, care inspiră.”

Elena, elevă a Liceului Teoretic „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din satul Olănești, raionul Ștefan Vodă, afirmă că: „pleacă acasă cu un bagaj plin de cunoștințe despre consiliul elevilor și cu mai mulți prieteni”, apreciind atât activitățile practice, cât și oportunitatea de a cunoaște alți tineri implicați.

La rândul său, Alexandrina, elevă a Liceului Teoretic „Alexei Mateevici” din Căușeni, consideră că, tabăra a demonstrat: „Am învățat cum se desfășoară alegerile electorale, cât de important este să comunicăm și să ne exprimăm ideile într-un mod convingător.”

O concluzie sugestivă a fost formulată de Liliana, din satul Chipeșca, raionul Șoldănești: „Tabăra aleșilor școlari CICDE nu a fost doar un curs de leadership, ci o adevărată «uzină de democrație» în miniatură, unde am învățat că vocea tinerilor nu este doar un ecou al viitorului, ci forța care schimbă comunitatea chiar acum, în prezent.”

Prin această ediție a Taberei aleșilor școlari, CICDE și-a reafirmat angajamentul de a investi în educația democratică a tinerei generații, oferind elevilor cunoștințele, instrumentele și încrederea necesare pentru a deveni lideri implicați și cetățeni activi în comunitățile lor.

Calendar activități

octombrie 2026

LU
MA
MI
JO
VI
SÂ
DU
28
29
30
1
2
3
4
Evenimente pentru 1 octombrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 2 octombrie
Evenimente pentru 3 octombrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 4 octombrie
Nu sunt evenimente
5
6
7
8
9
10
11
Evenimente pentru 5 octombrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 6 octombrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 7 octombrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 8 octombrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 9 octombrie
Evenimente pentru 10 octombrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 11 octombrie
Nu sunt evenimente
12
13
14
15
16
17
18
Evenimente pentru 12 octombrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 13 octombrie
Evenimente pentru 14 octombrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 15 octombrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 16 octombrie
Evenimente pentru 17 octombrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 18 octombrie
Nu sunt evenimente
19
20
21
22
23
24
25
Evenimente pentru 19 octombrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 20 octombrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 21 octombrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 23 octombrie
Evenimente pentru 24 octombrie
Evenimente pentru 25 octombrie
Nu sunt evenimente
26
27
28
29
30
31
1
Evenimente pentru 26 octombrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 27 octombrie
Evenimente pentru 28 octombrie
Evenimente pentru 31 octombrie

Ultimele știri

Preferințe Cookie