Pe 9 decembrie 2025, Centrul de instruire continuă în domeniul electoral (CICDE) a marcat 14 ani de la fondare de către Comisia Electorală Centrală. Evenimentul aniversar a reunit funcționari electorali, parteneri internaționali și naționali, formatori, experți, reprezentanți ai mediului academic și foști directori ai instituției. Genericul ediției din acest an — „CICDE NEXT – Cultura electorală între uman și digital” — a reflectat atât rezultatele Centrului, cât și necesitatea de a privi înainte, spre provocările și oportunitățile erei digitale.
Evenimentul a fost deschis de Natalia Țurcan, directoarea interimară a CICDE, și Angelica Caraman, președinta Comisiei Electorale Centrale, care au subliniat că, în ciuda accelerării tehnologice, esența instruirii electorale rămâne profund umană. Omul — cu ideile, vocația și responsabilitatea sa — trasează direcția, iar tehnologia devine un instrument care amplifică impactul proceselor de învățare, certificare și educație electorală.
Partenerii de dezvoltare ai instituției au transmis mesaje de felicitare și au evidențiat rolul CICDE ca instituție de referință pentru profesionalizarea funcționarilor electorali, reafirmându-și susținerea pentru realizarea domeniilor sale de activitate.
Sesiunea de comunicări a adus în prim-plan expertiza și direcțiile strategice de dezvoltare ale CICDE, printr-o serie de intervenții care au explorat rolul culturii electorale într-un ecosistem aflat în transformare digitală.
Formatoarele CICDE, dr. Arina Kraijdan și dr. Viroica Calugher, a evidențiat necesitatea combinării instruirii tradiționale cu principiile științei deschise și cu instrumente digitale accesibile, pentru a sprijini gândirea critică și participarea informată. Platformele online, resursele educaționale deschise și cercetarea colaborativă extind accesul la cunoaștere, dar provocările precum dezinformarea, alfabetizarea digitală insuficientă și accesul inegal la tehnologie arată că digitalizarea trebuie însoțită de educație civică solidă și responsabilitate. Totodată, a fost evidențiat faptul că integrarea instrumentelor digitale în procesele de formare trebuie să păstreze în centru dimensiunea umană.
Un alt subiect major a vizat consolidarea profesionalizării funcționarilor electorali prin sistemul modernizat de certificare. Formatorii CICDE, dna Angela Vasilașcu și dr Gheorghe Rață au prezentat beneficiile cerificării cu implementarea Sistemului informational pentru certificare în domeniul electoral (SICDE). În perioada 2023-2025, CICDE a certificat 27338 potențiali funcționari electorali, contribuind la profesionalizarea acestora și la consolidarea integrității și calității proceselor electorale din Republica Moldova.Cu 27 338 de persoane certificate în perioada 2023–2025, CICDE contribuie la creșterea calității și integrității proceselor electorale prin profesionalizarea potențialilor funcționari electorali.
Dl Pavel Cabacenco, expert electoral internațional, a prezentat o analiză a potențialului inteligenței artificiale în sprijinul activității CICDE, de la generarea de conținut educațional și crearea de scenarii interactive, până la personalizarea procesului de învățare. AI a fost prezentată drept un aliat care ar putea extinde capacitatea formatorilor și crește eficiența programelor de instruire.
Dr. Dinu Țurcanu, prorector pentru digitalizare, UTM, a prezentat instrumente digitale și platforme tehnice care pot îmbunătăți accesibilitatea, interactivitatea și calitatea formării electorale. Transformarea digitală a fost astfel conturată nu doar ca un trend inevitabil, ci ca o condiție necesară pentru modernizarea continuă a proceselor de învățare din domeniul electoral. Comunicarea a fost completată cu exemple de instrumene digitale, aplicate de alte țări din spațiul Uniunii Europene, utilizate pentru programele de educație civică și electroală.
Evenimentul s-a încheiat cu un apel la colaborare și deschidere spre inovație. CICDE își propune ca, în următorii ani, să continuie transformarea tehnologiei într-un aliat real al activității sale, fără a pierde din vedere miza centrală: formarea oamenilor capabili să protejeze și să promoveze democrația.























































































