Chișinău, 17–18 noiembrie 2025 — Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE) a participat, în calitate de partener, la Adunarea Generală a reprezentanților elevilor din învățământul profesional tehnic (ÎPT), organizată de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Agenția Națională pentru Tineret. Evenimentul s-a desfășurat în incinta Centrului Republican pentru Copii și Tineret „ARTICO” și a reunit elevi din colegii, școli profesionale și centre de excelență din întreaga țară.
Promovarea participării civice și a culturii democratice în rândul tinerilor
Pe parcursul celor două zile, reprezentanții elevilor au participat la sesiuni de dialog, activități de coeziune și ateliere tematice dedicate consolidării structurilor de reprezentare, schimbului de bune practici și pregătirii pentru procesul electoral intern de desemnare a membrilor Consiliului Național al Elevilor (CNE).
În deschiderea evenimentului, directoarea CICDE, Natalia Țurcan, a menționat importanța implicării active a tinerilor în procesele democratice, subliniind că „democrația se învață prin aplicare în practică, iar acest exercițiu le oferă elevilor șansa de a trăi direct experiența unui proces electoral corect și transparent”.
Suportul oferit de CICDE
CICDE a contribuit la buna desfășurare a activităților printr-o sesiune dedicată procesului electoral, susținută de formatoarea instituției, Dr. Viorica Calugher. Atelierul a cuprins explicații și exerciții practice privind:
- organizarea procesului electoral intern pentru desemnarea reprezentanților elevilor;
- constituirea și responsabilitățile Comisiei Electorale;
- regulile și etapele de votare;
- gestionarea corectă a zilei alegerilor;
- prezentarea candidaților și criteriile unui discurs electoral eficient.
Prin această activitate, elevii au avut ocazia să înțeleagă concret mecanismele alegerilor libere și corecte, precum și importanța unei reprezentări responsabile în cadrul CNE.
Rezultatele Adunării Generale
Evenimentul s-a încheiat cu prezentarea programelor electorale ale candidaților și cu procesul de votare pentru desemnarea reprezentanților elevilor din ÎPT în Consiliul Național al Elevilor. Participanții au demonstrat un nivel înalt de pregătire, implicare și maturitate civică, confirmând potențialul generației tinere de a contribui activ la dezvoltarea comunităților educaționale și la consolidarea dialogului dintre elevi și instituțiile publice.
Angajamentul CICDE pentru educația electorală a tinerilor
Participarea CICDE la acest eveniment face parte din angajamentul instituției de a promova educația civică și electorală în rândul tinerilor, de a susține inițiativele de participare democratică și de a contribui la dezvoltarea competențelor necesare implicării active în viața publică.













