La data de 28 septembrie 2025, Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE) a găzduit vizita unei delegații compuse din reprezentanți ai Fundației Internaționale pentru Sisteme Electorale (IFES) și ai Agenției Suedeze pentru Cooperare Internațională pentru Dezvoltare (SIDA).
Din componența delegației au făcut parte Anya Cumberland, Vicepreședintă interimară IFES și Directoare Regională pentru Europa & Eurasia, Matt Bailey, Consilier Superior Global pentru Democrație Digitală, IFES, Berglof Paulos, SIDA; Sperling Anders Fredrik, SIDA, Tamar Zhvania, Directoare de Țară, IFES Moldova și alți reprezentanți ai celor două instituții.
Delegația a fost primită de Dr. Doina Bordeianu, directoarea CICDE, și de Cristina Cucurudza, directoarea adjunctă.
Oaspeții au fost informați despre procesul de pregătire a funcționarilor electorali pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, precum și despre diversitatea programelor de instruire dezvoltate și implementate de CICDE. Membrii delegației și-au manifestat interesul deosebit pentru modul de certificare a calificării/ formării în domeniul electoral, adresând numeroase întrebări și inițiind un dialog constructiv pe aceste teme.
Vizita a oferit un bun prilej de schimb de idei și bune practici, consolidând relațiile de cooperare între CICDE, IFES și SIDA în vederea sprijinirii profesionalizării proceselor electorale din Republica Moldova.