Centrul de Instruire Continuă
în Domeniul Electoral

Știri

CICDE a premiat câștigătorii și câștigătoarele Concursului „Biblio-R.A.F.T electoral”, ediția a III-a // GALERIE FOTO

Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE) a premiat astăzi, 19.11.2024, câștigătorii și câștigătoarele Concursului „Biblio-R.A.F.T electoral”, ediția a III-a. Competiția este una dintre activitățile campaniei de informare „Învață cu noi, alege singur!” și a fost desfășurată în parteneriat cu PNUD Moldova, în cadrul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, finanțat de Ambasada Marii Britanii prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare.

La ediția curentă a concursului au participat 16 biblioteci din municipiul Chișinău și raioanele Anenii Noi, Drochia, Soroca, Ungheni, Rezina, Basarabeasca și Strășeni. Fiecare dintre acestea au desfășurat timp de două luni un șir de activități de educație civică și electorală, preponderent activități de informare și mobilizare a cetățenilor și cetățenelor Republicii Moldova pentru alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024, rezultatele cărora fiind prezentate în cadrul evenimentului de premiere.

„Prin intermediul acestui concurs, CICDE tinde să susțină, să motiveze și să promoveze ideile creative și originale în domeniul educației civice și electorale ale bibliotecarilor din toate colțurile Republicii Moldova. Noi v-am adunat astăzi aici anume pentru a avea un schimb de bune practici, pentru a face un transfer de experiențe. Foarte important este să învățați unii de la alții și să transmiteți aceste practici în continuare beneficiarilor și beneficiarelor bibliotecilor din localitățile dumneavoastră, inclusiv în afara concursului respectiv, promovând astfel valorile democratice”, a menționat în deschiderea evenimentului, directoarea adjunctă a CICDE, Cristina Cucurudza.

„Proiectul EDMITE a menținut o colaborare strânsă cu CICDE din 2020 pentru a atinge rezultate cheie, inclusiv sporirea gradului de conștientizare a cetățenilor a subiectelor electorale, consolidarea educației civice și instituționalizarea programelor electorale. Împreună, am sprijinit inițiative anuale precum activitățile consiliilor școlare, concursuri de artă și eseuri sau dezvoltarea de materiale educaționale, inclusiv acest concurs pentru bibliotecari. De asemenea, am colaborat la diferite evenimente ale CICDE pentru a încuraja implicarea tinerilor și a îmbunătăți participarea democratică”, a transmis un mesaj pentru subiecții concursului, Petru Pușcaș, analist în cadrul proiectului EDMITE al PNUD Moldova.

Cele mai multe și mai diverse activități cu impact major asupra societății au fost desfășurate în cadrul concursului de Biblioteca Publică de Drept din Chișinău, care a ocupat locul I. „În perioada de referință au fost organizate lecții de informare și educație electorală pentru elevi și studenți, o zi de informare pentru cititori cu expoziții de carte și reviste, inclusiv un panou informațional. De asemenea, pentru a crește vizibilitatea resurselor despre procesele electorale a fost elaborate două rafturi virtuale, unul dintre care include e-resurse informaționale, articole, expoziții virtuale, liste bibliografice și spoturi publicitare video despre alegeri și procesul electoral. Pentru a încuraja participarea la vot a mai fost elaborat un pliant și a fost scris un articol”, a precizat șefa Bibliotecii Publice de Drept, Silvia Antufiev.

Pe locul II s-a clasat Biblioteca Națională a Republicii Moldova, care s-a remarcat în cadrul concursului respectiv prin desfășurarea a 10 activități de educație civică și electorală.     „Una dintre activități constă în desfășurarea unei instruiri pentru două grupuri de elevi și eleve de la Centrul de Excelență în Construcție, cu genericul „Educația electorală prioritatea anului 2024”. Participanții și participantele au fost familiarizați/-te privitor la cadrul legal în domeniul electoral și desigur, asupra procesului de votare pas cu pas. De menționat că elevii și elevele au mers la alegeri pentru prima dată anul acesta și chiar s-au atârnat cu responsabilitate față de informația distribuită de noi”, a subliniat Natalia Ghimpu, specialistă principală în cadrul Secției Dezvoltare în biblioteconomie și știința informării a Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova.

Biblioteca Publică Raională „Mihai Eminescu” din orașul Rezina a ocupat locul III în cadrul concursului, care a desfășurat activități pentru diferite categorii de participanți, inclusiv părinți și copii. „Noi ne-am axat inițial pe instruirea bibliotecarilor din raion. Ulterior am organizat un atelier de informare și creație pentru copii, un club de discuții pentru tineri privind participarea la vot, un seminar de informare online pentru deținuții și angajații Penitenciarului nr. 17, cât și un ciclu de activități distractive pentru copii, însoțit de o expoziție  de carte și materiale promoționale. Toți beneficiarii și beneficiarele au manifestat interes pentru activitățile desfășurate, dar și pentru noi a fost o mare plăcere să participăm la acest concurs”, a menționat directoarea Bibliotecii Publice Raionalw „Mihai Eminescu”, Galina Davîdic.

Cu o mențiune la concursul inițiat de CICDE s-a ales Biblioteca Publică Raională „Mihail Sadoveanu” de la Strășeni pentru organizarea și desfășurarea a două ateliere interactive pentru liceeni, două sesiuni de informare pentru seniori și un workshop pentru bibliotecari. „Ca urmare a acestor activități a crescut gradul de informare privind procesele democratice în raionul Strășeni. Cei 137 de participanți și participante au plecat acasă mai motivați să se implice în viața civică. Biblioteca va continua să organizeze astfel de activități de educație civică și electorală și chiar ne dorim să extindem lista grupurilor țintă și desigur, cea a colaborărilor”, a specificat directoarea Bibliotecii Publice Raionale „Mihail Sadoveanu”, Nadejda Pădure.

Toți participanții și participantele la concurs s-au ales cu diplome și daruri. Pentru locul I a fost oferit un laptop, pentru cel de-al II-lea – un televizor, iar pentru locul III – o imprimantă. În cazul mențiunii a fost acordat un set de cărți în valoare de o mie de lei.

În total, în cadrul ediției curente a Concursului „Biblio-R.A.F.T electoral” au fost desfășurate peste 100 de activități, fiind informați peste 1600 de cetățeni și cetățene din 8 raioane ale Republicii Moldova.

Calendar activități

noiembrie 2024

LU
MA
MI
JO
VI
DU
28
29
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
Evenimente pentru 4 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 6 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 7 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 8 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 9 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 10 noiembrie
Nu sunt evenimente
11
12
13
14
15
16
17
Evenimente pentru 11 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 12 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 13 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 14 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 16 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 17 noiembrie
Nu sunt evenimente
18
19
20
21
22
23
24
Evenimente pentru 18 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 20 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 21 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 22 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 23 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 24 noiembrie
Nu sunt evenimente
25
26
27
28
29
30
1
Evenimente pentru 25 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 26 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 27 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 28 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 29 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 30 noiembrie
Nu sunt evenimente

Ultimele știri