Centrul de Instruire Continuă
în Domeniul Electoral

Știri

Curs de instruire BRIDGE: Organizarea votării în afara țării // GALERIE FOTO

La Chișinău a început astăzi, 06.09.2024, un seminar BRIDGE privind organizarea votării în afara țării, organizat în parteneriat de Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE), Comisia Electorală Centrală (CEC) și Fundația Internațională pentru Sisteme Electorale (IFES), cu susținerea financiară a Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), în cadrul proiectului „Procese politice incluzive și participative în Moldova”.

Cuvânt de salut în cadrul deschiderii seminarului BRIDGE a avut directoarea CICDE, Dr. Doina Bordeianu, vicepreședintele CEC, Pavel Postică, și directorul de țară IFES, Tamar Zhvania. Fiecare dintre aceștia au specificat importanța seminarului respectiv în ajunul alegerilor prezidențiale și referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024, două scrutine concomitente, în cadrul cărora, în șase state ale lumii urmează a fi implementat în premieră pentru Republica Moldova votul prin corespondență.

„Orice experiență nouă trebuie însușită și exersată pentru a avea pe deoparte rezultate scontate, iar pe de alta pentru a culege învățăminte și a îmbunătăți procesul pe viitor. Noi am urmărit în timp toate reglementările făcute în contextul implementării votului prin corespondență, anume pentru a le prelua și a le explica în manuale și alte materiale didactice. Seminarul de instruire servește acestui scop de înțelegere a procesul dat. Mai mult, acesta oferă participanților și participantelor, reprezentanților și reprezentantelor instituțiilor vizate direct de proces, nu doar să acumuleze cunoștințe, ci și să facă conexiuni”, a menționat Doina Bordeianu.

„Eu mă bucur că noi am ajuns la etapa în care vorbim despre metode alternative de vot implementate în Republica Moldova și de asemenea mă bucur că noi încă avem posibilitatea de a face cunoștință cu anumite bune practici și standarde internaționale a metodelor alternative de vot și anume votul prin corespondență. Noi suntem recunoscători partenerilor noștri – IFES și CICDE pentru această instruire a persoanelor implicate direct în procesul de implementare a votului prin corespondență”, a precizat Pavel Postică.

„Seminarul curent oferă acele resurse necesare, astfel încât, scrutinele din toamna curentă să se desfășoare conform standardelor internaționale. Votul prin corespondență este de fapt o noutate pentru Republica Moldova și noi am lucrat foarte mult la acest seminar BRIDGE împreună cu CICDE și CEC pentru ca totul să fie organizat și desfășurat la cel mai înalt nivel”, a subliniat Tamar Zhvania.

Agenda evenimentului de două zile, moderat de expertul internațional în domeniul electoral și consilierul IFES, Pavel Cabacenco, și directoarea adjunctă și formatoarea CICDE, Cristina Cucurudza, se axează pe concepte teoretice și semnificații practice privind votul în străinătate, metode de exercitare a votului în străinătate, etapele votării prin corespondență și comunicarea și informarea în procesul de desfășurare a votării prin corespondență.

Cei 18 participanți și participante la seminarul BRIDGE sunt membri ai Consiliilor electorale de circumscripție electorală de nivelul al doilea nr. 38 pentru secțiile de votare din străinătate și reprezentanți de la CICDE, CEC și Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova.

La alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024, în Republica Moldova vor putea vota prin corespondență cetățenii cu drept de vot din Statele Unite ale Americii, Canada, Norvegia, Finlanda, Islanda și Suedia.

Votul prin corespondență a început să fie practicat pentru prima dată în Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. În prezent, 53 de țări la nivel global permit votul prin poștă din străinătate. Totodată, 13 state membre ale Uniunii Europene utilizează votul prin corespondență.

Calendar activități

ianuarie 2026

LU
MA
MI
JO
VI
DU
29
30
31
1
2
3
4
Evenimente pentru 1 ianuarie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 2 ianuarie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 3 ianuarie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 4 ianuarie
Nu sunt evenimente
5
6
7
8
9
10
11
Evenimente pentru 5 ianuarie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 6 ianuarie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 7 ianuarie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 8 ianuarie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 9 ianuarie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 10 ianuarie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 11 ianuarie
Nu sunt evenimente
12
13
14
15
16
17
18
Evenimente pentru 12 ianuarie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 13 ianuarie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 14 ianuarie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 15 ianuarie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 16 ianuarie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 17 ianuarie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 18 ianuarie
Nu sunt evenimente
19
20
21
22
23
24
25
Evenimente pentru 19 ianuarie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 20 ianuarie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 21 ianuarie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 22 ianuarie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 23 ianuarie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 24 ianuarie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 25 ianuarie
Nu sunt evenimente
26
27
28
29
30
31
1
Evenimente pentru 26 ianuarie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 27 ianuarie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 28 ianuarie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 29 ianuarie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 30 ianuarie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 31 ianuarie
Nu sunt evenimente

Ultimele știri