Centrul de Instruire Continuă
în Domeniul Electoral

Știri

CICDE a instruit tineri și tinere din Ialoveni cum să creeze un Consiliu Local al Tinerilor

Tineri și tinere din șase localități ale raionului Ialoveni au participat în această săptămână la o instruire privind constituirea Consiliului Local al Tinerilor (CLT). Activitatea Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE) a avut loc în cadrul Școlii de vară ,,Activismul civic al tinerilor – soluția dezvoltării comunitare”, organizată de către Asociația Obștească „Eco-Răzeni”.

Formatoarea CICDE, Marcela Roșca, le-a relatat celor 36 de participanți și participante ale Școlii de vară despre etapele de creare a CLT, începând cu crearea grupului de inițiativă și până la aprobarea regulamentului de organizare și de funcționare. Totodată, tinerii și tinerele au avut posibilitate să aplice cunoștințele acumulate în practică datorită unei activități de simulare a tuturor celor 13 etape de constituire a CLT.

Impresiile urmare a acestei instruiri au fost dintre cele mai pozitive, toți cei prezenți au apreciat înalt posibilitatea de a-și lărgi orizontul cu noi cunoștințe. Printre momentele care au stârnit cel mai mult interesul tinerilor și tinerelor a fost ca de obicei, organizarea alegerilor, amenajarea secțiilor de votare, întocmirea documentației pentru desfășurarea alegerilor, validarea mandatelor și desigur participarea la vot.

Participanții și participantele la Școala de vară sunt originari din orașul Ialoveni și satele Costești, Dănceni, Gangura, Răzeni și Ruseștii Noi. Aceștia urmează să-și aleagă reprezentanții în Consiliul Local al Tinerilor prin vot universal, direct, egal și liber exprimat.

Calendar activități

mai 2026

LU
MA
MI
JO
VI
DU
27
28
29
30
1
2
3
Evenimente pentru 29 aprilie
Evenimente pentru 1 mai
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 2 mai
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 3 mai
Nu sunt evenimente
4
5
6
7
8
9
10
Evenimente pentru 4 mai
Evenimente pentru 5 mai
Evenimente pentru 8 mai
Evenimente pentru 9 mai
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 10 mai
Nu sunt evenimente
11
12
13
14
15
16
17
Evenimente pentru 11 mai
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 12 mai
Evenimente pentru 13 mai
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 16 mai
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 17 mai
Nu sunt evenimente
18
19
20
21
22
23
24
Evenimente pentru 18 mai
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 20 mai
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 21 mai
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 24 mai
Nu sunt evenimente
25
26
27
28
29
30
31
Evenimente pentru 27 mai
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 28 mai
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 29 mai
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 31 mai
Nu sunt evenimente
1
2
3
4
5
6
7

Ultimele știri