Centrul de Instruire Continuă
în Domeniul Electoral

Știri

Instruirea elevilor și elevelor în cadrul Programului „Bugetare Participativă în Școli”

Centrul de instruire continuă în domeniul electoral în parteneriar cu Promo-LEX a dat startul instruirilor elevilor și elevelor din instituțiile preuniversitare, care vor participa la  cea de-a doua rundă a Programului „Bugetarea Participativă în Școli”.

32 de elevi voluntari, de la Liceul Teoretic Ion Pelivan, c. Răzeni, r. Ialoveni, au fost instruiți cum să organizeze și să desfășoare alegeri libere, corecte și democratice, în cadrul cărora urmează să voteze proiectul care va fi finanțat în cadrul Programului.

Elevele și elevii au învățat etapele procesului electoral, mai exact cum să creeze și să organizeze activitatea unei Comisii Electorale Școlare, cum să informeze comunitatea școlară despre Ziua Votării și cum să desfășoare procedurile de vot, inclusiv numărarea voturilor și anunțarea rezultatelor.

Ziua Votării va avea loc pe 26 ianuarie în incinta Liceului. Până atunci, elevii din echipele de implementare a Programului continuă să lucreze la cele 5 proiecte pe care le-au elaborat în baza ideilor consultate cu întreaga comunitate școlară. 3 dintre ele vor fi validate și incluse în buletinele de vot. Proiectul care va acumula cele mai multe voturi ale elevilor, va fi implementat de administrația liceului.

Amintim că, în cea de-a doua rundă a Programului „Bugetarea Participativă în Școli” participă 6 instituții de învățământ preuniversitar din Republica Moldova, selectate prin concurs.

Programul „Bugetarea Participativă în Școli” este implementat de Promo – LEX, cu suportul financiar al USAID Moldova, în colaborare cu Ministerul Educației și Culturii și Centrul de instruire continuă în domeniul electoral.

Calendar activități

septembrie 2026

LU
MA
MI
JO
VI
DU
31
1
2
3
4
5
6
Evenimente pentru 1 septembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 2 septembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 3 septembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 4 septembrie
Evenimente pentru 5 septembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 6 septembrie
Nu sunt evenimente
7
8
9
10
11
12
13
Evenimente pentru 7 septembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 8 septembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 9 septembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 10 septembrie
Evenimente pentru 12 septembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 13 septembrie
Nu sunt evenimente
14
15
16
17
18
19
20
Evenimente pentru 14 septembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 15 septembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 16 septembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 17 septembrie
Evenimente pentru 18 septembrie
Evenimente pentru 19 septembrie
Evenimente pentru 20 septembrie
Nu sunt evenimente
21
22
23
24
25
26
27
Evenimente pentru 21 septembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 22 septembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 23 septembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 24 septembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 25 septembrie
Evenimente pentru 26 septembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 27 septembrie
Nu sunt evenimente
28
29
30
1
2
3
4
Evenimente pentru 28 septembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 29 septembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 30 septembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 2 octombrie

Ultimele știri

Preferințe Cookie