Centrul de Instruire Continuă
în Domeniul Electoral

Știri

CICDE a desfasurat Școala Electorală pentru Tineri – Ediția 2023

Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE) în parteneriat cu Consiliul Europei a desfășurat în perioada 8-10 septembrie 2023 o nouă ediție a Școlii Electorale pentru Tineri în 2023, un program ce își propune să formeze și să inspire tinerii din Republica Moldova în ceea ce privește procesul electoral și implicarea civică.

Prima zi a Școlii a fost marcată de activități intense, în care participanții au intrat în contact cu aspectele cheie ale procesului electoral. Aceștia au aflat cum să se implice în campaniile electorale și care sunt prioritățile tinerilor pe agendele electorale ale partidelor politice. Pe parcursul celei de-a doua zi, tinerii și tinerele au participat la discuții interactive pe teme precum utilizarea social media în procesele electorale și importanța libertății alegătorilor de a-și forma o opinie. De asemenea, au învățat despre conceptul de resurse administrative și cum acestea nu trebuie utilizate în campaniile electorale. Negocieri și dezbateri au completat programul, iar tinerii au înțeles că toți au drepturi electorale egale, indiferent de vârstă sau experiență. În ultima zi, a fost ales Consiliul Școlii Electorale, iar tinerii au avut oportunitatea să-și exprime ideile și să contribuie activ la dezvoltarea Școlii. Participanții au fost apreciați pentru creativitatea și dorința lor de a aduce schimbări pozitive în comunitățile lor.

Școala Electorală pentru Tineri este un mediu în care tinerii sunt instruiți și încurajați să devină cetățene și cetățeni activi și implicați în procesele electorale. Cu emoții pozitive și lecții învățate, acești tineri bine pregătiți sunt gata să se implice în alegeri, să candideze și să monitorizeze procesul electoral, contribuind astfel la consolidarea democrației din Republica Moldova.

Programul, moderat de formatoarele Marcela Rosca și Viorica Calugher, este un pas important în direcția educării și mobilizării tinerei generații pentru a se implica activ în viața politică și civică a țării.

#EducațieElectorala #TineriImplicați #Democrație #CICDE #CoE

 

Calendar activități

octombrie 2026

LU
MA
MI
JO
VI
SÂ
DU
28
29
30
1
2
3
4
Evenimente pentru 1 octombrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 2 octombrie
Evenimente pentru 3 octombrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 4 octombrie
Nu sunt evenimente
5
6
7
8
9
10
11
Evenimente pentru 5 octombrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 6 octombrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 7 octombrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 8 octombrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 9 octombrie
Evenimente pentru 10 octombrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 11 octombrie
Nu sunt evenimente
12
13
14
15
16
17
18
Evenimente pentru 12 octombrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 13 octombrie
Evenimente pentru 14 octombrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 15 octombrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 16 octombrie
Evenimente pentru 17 octombrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 18 octombrie
Nu sunt evenimente
19
20
21
22
23
24
25
Evenimente pentru 19 octombrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 20 octombrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 21 octombrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 23 octombrie
Evenimente pentru 24 octombrie
Evenimente pentru 25 octombrie
Nu sunt evenimente
26
27
28
29
30
31
1
Evenimente pentru 26 octombrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 27 octombrie
Evenimente pentru 28 octombrie
Evenimente pentru 31 octombrie

Ultimele știri

Preferințe Cookie