Centrul de Instruire Continuă
în Domeniul Electoral

Educație civică

PNUD și Marea Britanie vor susține ample campanii de educație democratică și de promovare a participării la alegeri

Marea Britanie continuă să susțină alegerile incluzive și transparente în Republica Moldova și vine cu o nouă finanțare în valoare de 910.900 dolari. Fondurile sunt acordate PNUD în cadrul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente” și vor permite desfășurarea unor ample campanii de educație democratică, dar  și de promovare a participării la alegeri, în special a grupurilor subreprezentate.

Ambasada Marii Britanii la Chişinău a făcut anunțul la conferința „Consolidarea sistemului electoral incluziv prin promovarea culturii electorale democratice’’, organizată pe 17 noiembrie 2022, care a reunit peste 100 de persoane, inclusiv parteneri de dezvoltare, reprezentanți ai societății civile și mediului academic, ș.a.

„Sprijinul Regatului Unit în cadrul acestui proiect este direcționat la transparentizarea finanțării partidelor politice și educației electorale, cât și modernizării procesului de organizare a alegerilor. Este extrem de important să sporim cunoștințele despre procesele democratice și electorale, și prin aceasta să creștem și rata de participare la alegeri”, a afirmat Ambasadorul Marii Britanii la Chișinău, Steven Fisher.

Directoarea CICDE Dr. Doina Bordeianu, a menționat că: „Suportul pe care guvernul britanic îl oferă prin intermediul PNUD Moldova este o investiție în viitorul democratic al țării noastre. Investițiile in educație in general sunt probabil printre cele mai sustenabile și mai prețioase pe termen lung. Apreciem deschiderea pe care Ambasada Britanica la Chișinău si partenerii noștri de la Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare o au față de acest subiect.  Integrarea educației electorale în educația formală este o abordare corectă – Curriculum universitar deja elaborat cu susținerea dvs, stimați parteneri, este o continuare logică a eforturilor de educație electorală pe care le întreprindem la treapta preșcolara, primară și gimnazială/ liceală”.

Marea Britanie susține proiectul  „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente” începând cu anul 2017. Cu suportul său, au fost organizate mai multe campanii de educație electorală incluzivă și de informare electorală.

„Democrația se învață” este sloganul Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral. Tocmai de aceea, unul dintre domeniile prioritare de activitate ale Centrului este educația civică și electorală. În ultimii ani, CICDE a pus accent pe instruirea electorală timpurie a copiilor și a contribuit la dezvoltarea acestora prin diferite activități educaționale, a specificat, Marcela Roșca, formatoare CICDE și coordonatoarea programelor de educație civică.

De asemenea, cu susținerea Marii Britanii a fost elaborat un curriculum universitar privind educația electorală pentru universitățile din Republica Moldova.

La conferință a fost discutat cum pot OSC-urile contribui la stimularea participării la alegeri a grupurilor sub-reprezentate, cum pot deveni femeile agente ale schimbării în cadrul proceselor electorale, cum educația electorală poate spori participarea civică ș.a.

Bugetul suplimentar acordat de Marea Britanie va fi implementat până în martie 2024. Proiectul „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente” beneficiază și de susținerea financiară a USAID Moldova.

Calendar activități

noiembrie 2023

LU
MA
MI
JO
VI
DU
30
31
1
2
3
4
5
Evenimente pentru 30 octombrie
Evenimente pentru 31 octombrie
Evenimente pentru 1 noiembrie
Evenimente pentru 2 noiembrie
Evenimente pentru 3 noiembrie
Evenimente pentru 4 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 5 noiembrie
Nu sunt evenimente
6
7
8
9
10
11
12
Evenimente pentru 6 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 7 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 8 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 9 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 10 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 11 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 12 noiembrie
Nu sunt evenimente
13
14
15
16
17
18
19
Evenimente pentru 13 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 14 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 15 noiembrie
Evenimente pentru 16 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 17 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 18 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 19 noiembrie
Nu sunt evenimente
20
21
22
23
24
25
26
Evenimente pentru 20 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 21 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 22 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 23 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 24 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 25 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 26 noiembrie
Nu sunt evenimente
27
28
29
30
1
2
3
Evenimente pentru 27 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 28 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 29 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 30 noiembrie
Nu sunt evenimente

Ultimele evenimente​