În cadrul competiției din 06.04.2020 au jucat echipele
- Proxima
- iGeneration
- Olimp
- Hexa
- Wikipedia
- Democrații.
Echipa Proxima s-a poziționat pe locul I în cadrul competiției și se va duela în finala din toamna acestui an cu echipele învingătoare din celelalte regiuni ale țării.
Vă reamintim că echipa Pheonix din raionul Dondușeni, a ieșit învingătoare în prima rundă de jocuri intelectuale din 09.03.2020.
Drept consecință a restricțiilor impuse de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică competițiile se desfășura în regim online pe platforma You Tube
În ediția din acest sezon, sunt organizate jocuri intelectuale pentru regiunile de nord, centru și sud a țării. Echipele care vor să participe la competiție trebuie să fie formate din maxim 6 elevi a instituției de învățământ preuniversitar de pe teritoriul Republicii Moldova.
Participanții or reprezentanții echipelor care vor să se dueleze în cel mai tare joc intelectual se pot înregistra completând acest formular: https://forms.gle/hWetTq3J5buioaM18.
Modalitatea de joc și platforma pe care vor fi organizate acestea va fi anunțată ulterior echipelor înregistrate.
Iar pentru a vă forma o idee despre întrebările care vă așteaptă testați-vă cunoștințele pe platforma interactivă de joc www.cuc.cicde.md
Ce? Unde? Când? Este un joc intelectual cu tematică electorală. Acest joc de echipă mizează pe gândirea analitică, pe asociații, pe jocuri de cuvinte, pe indicii ascunse în textul întrebării și uneori, pe formulări eliptice.
Jocul intelectual cu tematică electorală a avut loc pentru prima oară în septembrie 2017 și este organizat în parteneriat cu Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelectuale. Conceptul jocului „Ce? Unde? Când?” constă în adresarea unor întrebări de inteligență, logică, erudiție sau perspicacitate cu tematică electorală, echipelor formate din șase membri, care, timp de un minut, trebuie să dea răspunsul scris pe o foaie unui juriu, iar acesta decide corectitudinea celor scrise. Fiecare răspuns corect valorează un punct, echipa care acumulează cele mai multe puncte este învingătoare. Pe parcursul celor trei ediții de până acum, la jocurile intelectuale au participat în total peste 700 de elevi din aproximativ 80 de școli.
Competițiile se desfășoară în cadrul Proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, care reprezintă o amplă campanie de informare și educație civică în domeniul electoral și include un șir de activități organizate și desfășurate de către CICDE pentru diverse grupuri țintă, preponderent tineri și viitori alegători.
Proiectul „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente” este implementat de către Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova, cu suportul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID)