Fiecare copil trebuie să cunoască și să învețe despre drepturile sale electorale. Și pentru că ediția a 4-a a benzilor electorale învață copiii ce înseamnă accesul egal al tuturor la procesele electorale, am pregătit și am distribuit publicația în alfabetul Braille “Drumul ariciului Arci spre alegeri”.
Directoarea CICDE Dr. Doina Bordeianu, „Cu CICDE democrația se învață iar Sistemul Braille constituie un mijloc simplu și eficient pentru a distribui seria de broșuri cu caracter educativ în rândul votanților în devenire ce se confruntă cu deficiențe de vedere. Dreptul de a alege și de a fi ales este un drept oferit de către Constituție, în acest sens noi, echipa CICDE cu suportul partenerilor de dezvoltare am reușit să traducem în Braille seria de broșuri electorale “Drumul ariciului Arci spre alegeri”.
La rândul lui, Victor Koroli, director executiv Alianța „INFONET”, este de părere că: „Educația și orice tip de abilități constituie o comoară prețioasă pentru fiecare persoană, fiind stocată în adâncurile conștiinței și la momentul potrivit poate fi extrasă de acolo pentru a juca un rol pozitiv într-o situație concretă. Deosebit de important este sistemul Braille pentru copii, deoarece dobândirea abilităților de scriere, pe lângă alfabetizare, dezvoltă și formează în sine trăsăturile proceselor mentale și trăsăturile de caracter”.
Broșura cuprinde toate istoriile edițiilor de benzi electorale realizate până în prezent și este disponibilă în toate cele 36 de organizații teritoriale ale Asociației Nevăzătorilor din Moldova, după ce a fost expediată ca și cecogramă prin serviciile poștale.
Acum, și copiii cu dizabilități de vedere vor afla despre aventurile ariciului Arci, citind chiar ei sau părinții lor publicația în format Braille.
În Republica Moldova sunt estimativ 15 000 de persoane cu dizabilități de vedere, iar numărul celor care cunosc alfabetul Braille este de aproximativ 2 500. Ceea ce este important de menționat este că în „lumea persoanelor cu dizabilități” nu există soluții universale.
Publicația în Braille a fost asigurată de ONG Infonet, în parteneriat cu Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral și Centrul Național de Informare și Reabilitare a Asociației Nevăzătorilor din Moldova, în cadrul proiectului PNUD “Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, implementat cu suportul Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID).