Centrul de Instruire Continuă
în Domeniul Electoral

Știri

Seminar de Instruire cu tema „Soluționarea litigiilor electorale în temeiul instrumentarului Consiliului Europei și practica Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO)”

„Soluționarea litigiilor electorale în temeiul instrumentarului Consiliului Europei și practica Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO)”, este tema seminarului organizat de CICDE în parteneriat cu Institutul Național al Justiției, Comisia Electorală Centrală și Consiliul Europei pentru judecătorii de la Curțile de Apel din țară și Curtea Supremă de Justiție.

Sesiunile de instruire sunt axate pe standardele și principiile internaționale de organizare a alegerilor democratice pe baza jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Cei prezenți la instruie au avut posibilitatea să afle mai multe informații despre particularitățile de examinare și soluționare a litigiilor electorale, jurisprudența Curții Constituționale și a instanțelor de font în raport cu țările din parteneriatul Estic.

În calitate de experți în cadrul seminarului au fost: Dmytro TRETYAKOV și Shota GETSADZE – experți ai Consiliului Europei, Ludmila Lupașco, formatoare CICDE și Nicolae Fală, formator INJ care a moderat cursul.

Seminarul a avut o durată de 2 zile și se desfășurat în perioada 17-18 septembrie curent. Agenda include subiecte ce vizează principiile internaționale ale alegerilor democratice, Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) privind litigiile electorale, dar și practica națională, și face parte din proiectul „Îmbunătățirea practicilor electorale în Republica Moldova”.
Vă reamint că în data de 15 septembrie curent, CEC, CICDE, și INJ au organizat un alt seminar dedicat în exclusivitate judecătorilor de la instanțele de judecată din țară.

Calendar activități

noiembrie 2023

LU
MA
MI
JO
VI
DU
30
31
1
2
3
4
5
Evenimente pentru 30 octombrie
Evenimente pentru 31 octombrie
Evenimente pentru 1 noiembrie
Evenimente pentru 2 noiembrie
Evenimente pentru 3 noiembrie
Evenimente pentru 4 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 5 noiembrie
Nu sunt evenimente
6
7
8
9
10
11
12
Evenimente pentru 6 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 7 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 8 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 9 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 10 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 11 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 12 noiembrie
Nu sunt evenimente
13
14
15
16
17
18
19
Evenimente pentru 13 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 14 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 15 noiembrie
Evenimente pentru 16 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 17 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 18 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 19 noiembrie
Nu sunt evenimente
20
21
22
23
24
25
26
Evenimente pentru 20 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 21 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 22 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 23 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 24 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 25 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 26 noiembrie
Nu sunt evenimente
27
28
29
30
1
2
3
Evenimente pentru 27 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 28 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 29 noiembrie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 30 noiembrie
Nu sunt evenimente

Ultimele știri