Centrul de Instruire Continuă
în Domeniul Electoral

Educație civică

Modalități și bune practici de organizare a alegerilor în consiliile de elevi discutate de către MECC, CICDE și alte organizații de profil din țară.

Alegerile în consiliul de elevi discutate astăzi de către MECC, CICDE și alte organizații de profil din țară.

Joi 29, iulie, de către Ministerul Educației Culturii și Cercetării a fost organizată o conferință de lucru cu implicarea mai multor organizații de profil din țară ce sunt preocupate de elaborarea unui ghid comun pentru alegerile în consiliile de elevi din școli cât și din instituțiile specializate din țară.

În acest sens cei prezenți în cadrul conferinței au ținut să menționeze că este necesar de a consolida eforturile comune pentru elaborarea unui ghid comun de alegeri în consiliile de elevi cât și monitorizarea pe parcurs a a acestora, iar la necesitate să fie acordată asistența necesară coordonatorilor de consilii prin elaborarea unui ghid a mentorilor.

Toate cele enumerate mai sus vor aduce plus valoare sistemului educațional din țară iar tinerii implicați în alegerea consiliului de elevi, vor avea posibilitatea să înțeleagă și să se implice mult mai bine în  procesul electoral, iar acest lucru le va permite pe viitor să se angajeze în campanii electorale în calitate de candidat, observator, ori funcționar electoral.

Reprezentata Centrului de Instruire Continuă în Domeniu Electoral Marcela ROȘCA, a ținut să menționeze că: „CICDE din anul 2018 a elaborat un ghid al alegerii consiliului de elevi care poate fi consultat pe pagina web a instituției, iar de atunci în aproximativ 80 de instituții de învățământ din țară au fost organizate seminare de instruire, pentru alegerile în consiliile de elevi. Seminarele au fost moderate de către formatorii CICDE iar într-un final, mai multe școli au organizat alegeri, ghidați de către CICDE și CEC. Rezultatul alegerilor dar și a procesului electoral ca urmare a instruirilor efectuate de către CICDE poate fi vizionat pe pagina de You-Tube a centrului„.

La rândul ei reprezentanta MECC Corina LUNGU, a menționat „despre aportul CICDE în elaborarea modului de instruire destinat profesorilor de educație civică, și educație pentru societate  Rolul educației electorale în societatea democratică, la modulul de instruire ce a avut loc în toamna anului trecut au participat peste 40 de profesori din republică iar acesta este încă un pas spre realizarea angajamentelor propuse” a conchis reprezentanta MECC.

După mai multe discuții și abordări a subiectului, CICDE își reconfirmă disponibilitatea a acorda sprijin și logistica necesară în vederea coordonării ulterioară cu consiliile de elevi, a activităților ce și le propun ei spre realizare.

Calendar activități

aprilie 2026

LU
MA
MI
JO
VI
DU
30
31
1
2
3
4
5
Evenimente pentru 1 aprilie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 2 aprilie
Evenimente pentru 3 aprilie
Evenimente pentru 4 aprilie
Evenimente pentru 5 aprilie
6
7
8
9
10
11
12
Evenimente pentru 6 aprilie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 7 aprilie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 8 aprilie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 9 aprilie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 10 aprilie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 11 aprilie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 12 aprilie
Nu sunt evenimente
13
14
15
16
17
18
19
Evenimente pentru 13 aprilie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 14 aprilie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 15 aprilie
Evenimente pentru 16 aprilie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 17 aprilie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 18 aprilie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 19 aprilie
Nu sunt evenimente
20
21
22
23
24
25
26
Evenimente pentru 20 aprilie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 21 aprilie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 22 aprilie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 23 aprilie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 24 aprilie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 25 aprilie
Evenimente pentru 26 aprilie
Nu sunt evenimente
27
28
29
30
1
2
3
Evenimente pentru 27 aprilie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 28 aprilie
Nu sunt evenimente
Evenimente pentru 29 aprilie
Evenimente pentru 30 aprilie
Nu sunt evenimente

Ultimele evenimente​