O delegație a Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral, condusă de directoarea Dr. Doina Bordeianu, au realizat în perioada 29-03 decembrie o vizită de studiu la Stockholm, Suedia.
Aceștia au vizitat instituții de stat și organizații internaționale de profil electoral. Scopul vizitei îl constituite realizarea unui schimb de experiență și studierea practicii electorale în domeniul educației civice, instruirea funcționarilor electorali, organizarea și desfășurarea alegerilor.
Astfel, delegația CICDE, a avut întrevederi cu reprezentanții ai autorităților de management electoral și organizații internaționale de profil, dintre care: Departamentul pentru vizite - educație și evenimente a parlamentului Suedez (Riksdag), International IDEA, Academia Folke Bernadotte, Autoritatea electorală permanentă și Agenția suedeză de cooperare internațională pentru dezvoltare (SIDA).
În cadrul discuțiilor, părțile sau axat pe subiecte de interes comun, directoarea CICDE, Dr. Doina Bordeianu, le-a vorbit reprezentanților autorităților sus menționate despre experiența și succesele instituției pe care o conduce, la rândul lor aceștia au împărtășit succesele pe care le-au atins și programele pe care le implementează în scopul organizării, monitorizării și desfășurării procesului electoral și a activităților de educație civică.
Sistemul electoral suedez este diferit de multe alte sisteme. În Suedia, sunt folosite listele de partid deschise, iar alegătorii folosesc tipuri diferite de buletine de vot ce sunt identificate prin trei culori diferite. De asemenea, alegătorii pot alege nominal din buletinul de vot, prin indicarea unui singur vot de preferință privind alocarea locurilor în organele elective la alegerile locale și cele naționale.
Mesajul Directoarei CICDE, Dr. Doina BORDEIANU