În contextul alegerilor prezidențiale și referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024, Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE) îndeamnă cetățenii Republicii Moldova din diasporă, dar și publicul larg interesat de domeniul electoral, să acceseze cursul de instruire la distanță „ALEGERI 4D – Conectează-te cu țara” pentru o informare sigură, din prima sursă. Apelul a fost făcut astăzi, 25.06.2024, în cadrul unei prezentări LIVE pe Facebook, cu participarea mai multor actori vizați, și care a fost moderată de către formatoarea CICDE, Viorica Calugher, responsabilă de instruirea la distanță.
La începutul transmisiunii LIVE, prima intervenție în discuție a fost din partea membrei Comisiei Electorale Centrale (CEC), Tatiana Barburoș, care a trecut în revistă noutățile Codului electoral cu privire la participarea în alegeri a cetățenilor Republicii Moldova din străinătate.
„Pentru a evita rândurile imense sau lipsa buletinelor de vot la secțiile de votare din străinătate, Birourilor electorale le vor fi oferite câte 5000 de buletine de vot pentru fiecare zi de votare întrucât Codul electoral prevede posibilitatea votării timp de două zile, sâmbătă și duminică. În premieră, Republica Moldova va implementa votul prin corespondență pentru țări ca Statele Unite ale Americii, Canada, Islanda, Norvegia, Suedia și Finlanda. De asemenea, la etapa de înregistrare oferim alegătorilor posibilitatea să selecteze secția de votare la care urmează să voteze. Aceștia vor putea vota în baza a trei tipuri de acte: buletinul de identitate, buletinul de identitate provizoriu și pașaportul biometric, inclusiv cu termenul de valabilitate expirat. În cazul referendumului, au fost modificate opțiunile „Pro” și „Contra” cu „Da” și „Nu” pentru a evita anumite percepții eronate ale cetățenilor”, a specificat Tatiana Barburoș.
Un alt invitat al LIVE-ului, șeful Secției drept și relații consulare a Direcției afaceri consulare din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Vadim Zmeu, a declarat în context că instituția pe care o reprezintă joacă un rol crucial în procesul de organizare și desfășurare a alegerilor prezidențiale și referendumului republican constituțional din această toamnă peste hotarele țării.
„Cele mai mari întrebări și cele mai mari temeri ale cetățenilor din diasporă au fost legate de obligativitatea certificării. Inițial a părut mai strașnic acel examen, dar în prezent avem rezultate destul de bune. În ultimele săptămâni am fost informați de către colegi că procesul este unul continuu. O problemă existentă la moment ține de asigurarea cu personal tehnic în cele două zile de votare întrucât mulți dintre cetățenii noștri lucrează sâmbăta peste hotare. La acest capitol am întâmpinat probleme inclusiv cu autoritățile publice locale. Când aud că trebuie să ne dea o sală pentru două zile, chiar și s-o închiriem, suplementar apar întrebări. Lucrăm în regim obișnuit, conform calendarului prestabilit”, a menționat Vadim Zmeu.
În aceeași ordine de idei, o altă invitată a acestui eveniment, Alina Frasineac, cetățeană a Republicii Moldova stabilită cu traiul în Franța de șapte ani, a subliniat că cetățenii Republicii Moldova din diasporă se informează preponderent de pe rețelele sociale fără să acorde prea mare importanță credibilității surselor informaționale. „Lumea este dornică să participe, doar că foarte mulți au o frică inexplicabilă. Această vine din faptul că nu sunt informați destul, unii chiar dau dovadă de dezinteres. După mine ar trebui mult mai multe campanii de informare. Oamenii din diasporă știu foarte bine să se adune, doar că este nevoie de intenție și de un program foarte bine pus la punct”, a precizat Alina Frasineac.
În principiu, cele relatate de invitații CICDE în cadrul acestei transmisiuni LIVE își găsesc o abordare generală în cadrul cursului de instruire la distanță „ALEGERI 4D – Conectează-te cu țara”, al cărui scop este de a informa beneficiarii referitor la participarea în procesul electoral din perspectiva celor 4 dimensiuni electorale: alegător/alegătoare, candidat/candidată, observator/observatoare și funcționar/funcționară electorală.
Autoarea cursului, Marcela Rosca, formatoare și coordonatoare a programelor de educație civică în cadrul CICDE, a specificat că unul dintre motivele care au stat la bazele elaborării acestui curs a fost inițiativa de a oferi cetățenilor Republicii Moldova din diasporă posibilitatea de a se informa din surse credibile și echidistante.
„În orice scrutin electoral apar mesaje de la rude, colegi și prieteni referitor procedura de vot, actele în baza cărora se votează, criteriile conform cărora se deschide secțiile de votare și multe altele. De asemenea, pe rețele de socializare există mai multe grupuri deschise de cetățenii noștri, care furnizează anumite informații presupuse sau auzite. Iată de aici a parvenit necesitatea și necesitatea de a elabora acest curs. Cetățenii din diasporă să știe astfel din prima sursă cum se pot implica în alegeri, care sunt procedurile de vot. Propriu-zis cursul este alcătuit din șase capitole. Primul capitol se referă la informații generale despre alegeri. Al doilea capitol redă tipurile de alegeri în Republica Moldova și specificul acestora. În următoarele capitole, cursul deja se axează pe posibilitățile de implicare a cetățenilor în alegeri în conformitate cu cele patru dimensiuni”, a relatat Marcela Roșca.
Cursul este gratuit și poate fi accesat din orice colț al lumii. Principalele competențe dezvoltate urmare a parcurgerii acestuia sunt cunoașterea noțiunilor de bază din domeniul electoral, abilitatea de a identifica tipurile de alegeri în Republica Moldova, cunoașterea celor 4 dimensiuni electorale și posibilitatea de a estima importanța democrației participative pentru Republica Moldova. La finalizarea cursului dat, participanții și participantele intră în posesia unui certificat de participare din partea CICDE.
La ora actuală, CICDE oferă următoarele modalități de instruire: față în față (seminar), online (webinar) și la distanță (prin intermediul platformei http://www.e-learning.cicde.md). Cele la distanță sunt gratuite, fiind destinate diverselor categorii de beneficiari. Astfel, acestea sunt clasificate după cum urmează: alegeri prezidențiale, alegeri parlamentare, alegeri locale generale, module SIAS Alegeri, educație civică, alegeri locale noi și generale.